I.M. Elektromanufacturing SRL

Suntem lideri profisionisti la un nivel ridicat de incredere si credibilitate pentru client

  • Slide1

    The competitiveness on the international plan is realized through innovation and high quality products.

  • Slide2

    Individual responsibility, encouragement and creativity are built in an environment where the good ideas are implemented quickly.

  • Slide3

Login Form

certificat small

certificat small2

certificat small3

Patru proiecte de dezvoltare regională finanțate de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și realizate în raioanele Briceni, Edineț, Fălești și municipiul Bălți de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au fost inspectate miercuri, 16 septembrie 2015, de către viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatâi.

Pe parcursul vizitelor sale în localitățile unde sunt realizate proiectele monitorizate, viceministrul Anatol Usatâi a fost însoțit de către șeful Direcției generale dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Valerian Bânzaru, și de către directorul ADR Nord, Ion Bodrug. Reprezentanții MDRC și ADR Nord s-au întâlnit cu beneficiarii proiectelor, reprezentați de către autoritățile publice locale, cu antreprenori, proiectanți și alți specialiști responsabili de executarea proiectelor.

În ultima perioadă, finanțarea proiectelor inspectate a fost parțial stopată. Scopul principal al întrevederilor de ieri a fost evaluarea gradului de realizare a proiectelor, precum și reluarea discuțiilor despre posibilitatea finanțării lucrărilor ce urmează a fi efectuate până la sfârșitul acestui an.

Briceni ADR Nord 1Briceni ADR Nord 2Briceni ADR Nord 3Briceni ADR Nord 4

Briceni. În raionul Briceni, reprezentanții MDRC au examinat situația curentă a lucrărilor efectuate în cadrul proiectului „Reabilitarea sectorului de drum L-20 - Briceni-Grimăncăuți, frontiera cu Ucraina”, valoarea totală estimativă a căruia este de peste 40 milioane de lei. Până în prezent, pentru lucrările în cadrul proiectului au fost valorificați 15 milioane de  lei. Cu acești bani a fost posibilă reabilitarea unui pod din satul Grimăncăuți și a unui segment de drum (2,3 km) din lungimea totală planificată de 5,8 km. Precizăm că această porțiune de drum asigură circulația rutieră regională și națională către frontiera cu Ucraina. 

Totodată, delegația de la MDRC a insepectat și porțiunile de drum din orașul Briceni reabilitate în cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii rutiere spre punctele vamale internaționale Briceni și Larga, raionul Briceni”, în valoare de peste 25 milioane de lei. Până în prezent, din cele 5 segmente de drumuri în lungime totală de 3,795 km, planificate pentru a fi reparate, au fost reabilitate trei segmente de drumuri și trotuare în lungime de 1,74 km pe străzile Independenței, Prieteniei, Lermontov. Pentru lucrările efectuate până acum în cadrul acestui proiect au fost valorificați 12,5 de milioane de lei.

Edinet ADR Nord 1Edinet ADR Nord 2Edinet ADR Nord 3Edinet ADR Nord 4

Edineț. În raionul Edineț, funcționarii MDRC și directorul ADR Nord au vizitat Parcul Industrial „Edineț”, unde în prezent se desfășoară lucrări de construcție a sediului administrativ al parcului industrial, în cadrul proiectului „Conectarea Parcului Industrial «Edineț» la infrastructura de acces și utilitățile publice”. Proiectul, în valoare totală estimativă de 12,37 de milioane de lei, va asigura Parcul Industrial „Edineț” cu infrastructură de acces și utilitățile publice. Până în prezent, pentru lucrările în cadrul proiectului au fost valorificați 5,5 de milioane de lei.

Balti ADR Nord 1Balti ADR Nord 2Balti ADR Nord 3Balti ADR Nord 4

Bălți. În municipiul Bălți, viceministrul Anatol Usatâi, șeful DGDR, Valerian Bânzaru, și directorul ADR Nord, Ion Bodrug, au vizitat Parcul Industrial „Răut”, unde ADR Nord realizează proiectul „Susținerea dezvoltării sectorului industrial în RDN prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare pentru Parcul Industrial pe teritoriul S.A. «Răut» din municipiul Bălți”. Directorul Parcului Industrial „Răut”, Anatolie Munteanu, i-a însoțit pe reprezentanții MDRC și ADR Nord, prezentându-le mai multe hale în proces de restaurare. Totodată, funcționarii au vizitat întreprinderea „Elektromanufacturing” S.R.L., unul din rezidenții Parcului Industrial „Răut”, care și-a început activitatea de producere la sfârșitul anului trecut. Valoarea totală estimativă a proiectului de reabilitare a infrastructurii Parcului Industrial „Răut” este de 14,4 de milioane de lei. Până în prezent, pentru lucrările în cadrul proiectului au fost valorificați 4,78 de milioane de lei.

Risipeni ADR Nord 1Risipeni ADR Nord 2Risipeni ADR Nord 3Risipeni ADR Nord 4

Fălești. În raionul Fălești, reprezentanții MDRC și un grup de specialiști din cadrul ADR Nord s-au reunit în incinta Primăriei comunei Risipeni, beneficiarul proiectului „Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire social-culturală”. În cadrul unei ședințe la care au participat primarul comunei, autorii proiectului și operatorul economic responsabil de efectuarea lucrărilor, s-a discutat despre înlăturarea neconcordanțelor din proiectul tehnic, precum și despre rectificarea unor erori cadastrale, care, conform legislației, să permită modificarea cu câțiva zeci de metri a locației unde va fi construită stația de tratare a apei. În total, în comuna Risipeni au fost construiți 21,815 km de apeduct. Valoarea totală estimativă a proiectului este de 11,77 de milioane de lei. Până în prezent, pentru lucrările în cadrul proiectului au fost valorificați 7,37 de milioane de lei.